100 de premii la Geneva și doar 4 brevete în economie. De ce?

România este o țară cu o bogată istorie în Cercetare și Dezvoltare. 1989 a reprezentat anul de vârf al României, când țara noastră a ocupat locul 3 în clasamentul mondial, fiind în top pentru mai mulți indicatori.

Din păcate, după ce industria de cercetare din România a ajuns pe această poziție fruntașă, după decenii întregi de investiții, imediat după 1992 a intrat pe un trend descendent. Astfel că în 1992, Guvernul a alocat doar 0.7% din PIB acestei industrii, în 2000 – 0.36%, iar de atunci se află la un nivel relativ plat, oscilând între 0.36 și 0.48% anual.

În toate țările în care investitiile din partea guvernului în Cercetare și Dezvoltare au scăzut, același lucru s-a întâmplat și cu nivelul industriei. Acest fenomen se numește apropriabilitate. În mod normal ideile sunt bunuri non-rivale în utilizare. Ceea ce înseamnă că pot fi folosite de mai multe persoane, în același timp, fără ca valoarea lor să scadă. Totuși, într-o lume condusă de dezvoltare tehnologică, în care de multe ori motto-ul este “informația este putere”, interesul unei firme, sau a unei persone, de a cumpăra dreptul de folosință a unei idei, sau al unui brevet, poate scadea considerabil dacă acea informație poate fi accesibilă și altcuiva. Astfel, investitorii sunt reticienți să facă investitii în acest domeniu.

În alte țări, pentru a contramanda acest efect, și pentru a încuraja investițiile din mediul privat, guvernele au început să investească tot mai mult în aceste domenii, la nivel european stabilindu-se pentru 2020 o țintă orientativă ca fiecare țară să aloce aproximativ 3% din PIB industriei de cercetare și dezvoltare.
Observăm însă că, începând din 2012, trendul descendent al Romaniei este în contradictoriu cu tendința crescătoare prezentă la nivel European, tocmai din cauza reducerii investițiilor guvernamentale în această industrie.

Știm că avem potențial, am demonstrat-o în trecut. Totuși, se pune întrebarea: Ce putem face noi, cei din mediul privat, pentru a schimba această situație.

În primul rând, putem crea un departament de cercetare și inovare în firmele pe care le conducem. Astfel, vom beneficia pe termen lung de numeroase avantaje competitive pe care acest department l-ar avea în firma noastră. Aceste proiecte pot fi finanțate cu ajutorul programelor de finanțare nerambursabile, din fonduri europene, POC 2014-2020.

În al doilea rând, companiile pot crea spin-off-uri cu ajutorul acelorași surse de finanțare enumerate mai sus.
În al treilea rând, putem apela la serviciile institutelor de cercetare pentru a ne ajuta să inovam în cadrul afacerilor pe care le avem, atât la nivel de produs, cât și la nivel de procese, sau putem achiziționa brevete de la aceste institute care să ne ajute să ne eficientizăm munca, sau să ne mărim portofoliu de produse.

Avem o istorie bogată, cu precedente laudabile. Cu siguranță putem să atingem din nou acel nivel de performanță. Curajul și determinarea ta, impreuna cu experiența noastra, pot da naștere unor proiecte revoluționare. Dacă ai avea bani pentru un proiect de cercetare, pe ce subiect te-ai concentra?

LASĂ UN COMENTARIU